Jacopo Amigoni

Jacopo Amigoni, (1682-1752) a fost un pictor rococo venețian, cunoscut și sub diferite nume, precum Giacomo Amiconi, Jakob Amigoni și Santiago Amiconi. S-a născut la Napoli în 1682 și a murit la Madrid la 21 sau 22 august 1752. Opera sa artistică este foarte vastă și include picturi, fresce, desene și gravuri în stilurile baroc târziu și rococo.
Este catalogat ca aparținând școlii venețiene de pictură și, alături de Sebastiano Ricci și Giovanni Antonio Pellegrini, este unul dintre pionierii rococoului. Datorită activităților sale în multe părți ale Europei, Amigoni a jucat un rol proeminent în răspândirea acestui nou stil artistic.
Rolul lui Amigoni ca pictor de portrete la începutul secolului al XVIII-lea în Italia este deosebit de demn de remarcat. Mai presus de toate, lucrările sale create în Germania înainte de 1730 și implicarea sa în proiectarea de fresce au avut o influență considerabilă asupra dezvoltării rococoului din sudul Germaniei și au influențat artiști precum Johann Baptist Zimmermann, Franz Joseph Spiegler și Franz Anton Erler.
Stilul lui Amigoni a evoluat în timp de la un idiom baroc târziu cu o paletă de culori bogată și vibrantă la un stil rococo mai ușor, caracterizat de tonuri mai subtile, delicate și, în general, mai reci. Pensulațiile sale erau fluide, moi și lejere și se inspirau în principal din tradițiile picturii venețiene, influența lui Antonio Bellucci fiind deosebit de evidentă în modelarea figurilor.
În nudurile sale, figurile au fost idealizate într-o manieră de inspirație clasică, iar corpurile au fost caracterizate de un modelaj neted și de contururi moi. Tranzițiile dintre părțile corpului nud, inclusiv brațele și decolteul din portrete, erau adesea estompate și păreau să se contopească cu mediul înconjurător. Acest lucru este valabil în special pentru reprezentarea figurilor feminine. În frescele sale de după Schleißheim, figurile par mai puțin dramatice și sunt în schimb dispuse într-o postură lejeră și relaxată.
Cu timpul, în special după întoarcerea sa în Italia în 1739, stilul său a arătat o ușoară tendință spre clasicism, cu compoziții mai simple ale figurilor și o paletă de culori mai deschisă și mai rece. Cu toate acestea, pictura lui Amigoni a rămas mai moale și mai reținută în comparație cu cea a lui Tiepolo, chiar dacă a fost inspirat ici și colo de colegul său mai tânăr.